Note de primăvară …

Spunem NU viselor!

Posted by: Theia on: 2 septembrie 2011

Când ai așteptări de la ceva, când speri, când visezi… într-un final poți să obții (sau nu) ceea ce-ți dorești. Însă doar atunci când nu-ți faci iluzii, lași lucrurile să evolueze de la sine, nu-ți dorești ceva cu ardență, obții ceea ce nu ți-ai fi putut imagina vreodată – visul împlinit. Pare ciudat și încâlcit, dar, ironia sorții, așa este! Visul meu nu a fost să trec Prutul, dar l-am trecut. N-am visat că voi ajunge și mă voi închina la mormântul lui Ștefan cel Mare, că voi vedea cele mai frumoase mănăstiri din Moldova, voi explora Iașii și voi bate pasul pe drumurile Ipoteștiului lui Eminescu…

Nu am nici un regret. Nu risc să rămân decepționată. Pentru asta am făcut un mic sacrificiu: pur și simplu mi-am interzis să mai visez.

Am înțeles că chiar și ceea ce nu-ți dorești vei obține neapărat… cu timpul. Fiecare primește ce este al său după merit. Da, trebuie să muncești. Iar dacă ai făcut tot ce ți-a stat în puteri și nu ai obținut nimic, ai puțintică răbdare! În fiecare dimineață mă voi trezi uitând ce am visat toată noaptea și voi suride pentru că înainte mă așteaptă încă o zi frumoasă. Fiecare zi este una specială!

“Şi după un timp, omul învaţă că – daca e prea mult – până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţa, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă… şi cu fiece zi învaţă.” (Cu timpul – Jorge Luis Borges)

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.