putem vorbi într-un continuu neastâmpăr despre lucruri cu o încărcătură emoțională deosebită… dar prefer să nu vorbesc deloc, prefer doar să simt, să savurez fiecare clipă, să o sorb cu o sete sălbatică… cred că din acest motiv se zice că marele creații niciodată nu au fost scrise/realizate de către oamenii fericiți, în timp ce se aflau în al nouălea cer, poate, ele fiind scrise de acei ce au gustat din fericire, dar au pierdut-o pe undeva… cine știe, ca o amprentă, ca o amintire.
se zice că fericirea nu dureză. de ce?! cine-a zis asta?! eu cred că durează! și am atâtea exemple ce confirmă acest fapt.
uneori mi-e frică să nu o pierd… cu toate că sunt conștientă de faptul că nu o voi pierde atâta timp cât se va zbate inima-n piept. mi-e frică să nu o pierd și eu printre rânduri, să nu o deochii cumva, să nu menesc… cum aș putea să o pierd când nici măcar nu-mi aparține. este un dar și o binecuvântare pe care-l primesti si pe care urmeaza sa-l faci.

“Fericirea care nu dureaza, nu e fericire – e un mizerabil stupefiant.” Camil Petrescu