Arhivele lunare: Septembrie 2010

Uităm…

Uităm de noi, de amândoi;

Uităm de Soare şi de ploi;

Uităm săruturi, amintiri…

Trecutul, vechile iubiri,

Un zâmbet, un fior, un vers…

Uităm al vieții simplu’ mers,

Râvnind ce-a fost, ce nu va fi…

Uităm că mai putem iubi!

Visul

Trădată de tăcerea

Ce macină pământul,

Mă-nalț până la stele

Și-mi părăsesc mormântul.

Nu simt nici cald, nici rece,

Nici zâmbet, nici savoare

Și nici chiar timpul-trece;

Dusă la disperare…

Cade zăpada rece

Invaluie pământul.

Nu simt cum timpul trece,

Simt zborul doar si vântul

Mai sus, spre cer, spre stele

Spre infinit, spre mare…

Mă pierd ades în ele.

Ce dulce mi-e visarea!

O carte genială!

„… aceste cărți nu-mi cereau nici mai mult, nici mai puțin decât să le acord zile, ani din viața mea; le citeam din nevoia imperioasă de acumulare, îngrămădind peste sufletul meu viu cunoștințe; acum le deschideam și după câteva minute mă adresam autorului  de pe copertă: tu vrei să-ți dedic zile din viața mea, nici nu știi cât ești de pretențios; te-ai gândit bine când te-ai așezat la masă și ai scris între coperți atâtea mii de pagini? Te-ai gândit că riști să te pun la loc? Ca și când ai vrea să vorbești cuiva și ești dat pe ușă afară? Te-ai gândit cât e de dezagreabil? Da, știu, ești un mare savant, dar ești savant prin acumulare a ceea ce au gândit sau trăit alții… tu, de la tine ce aduci? Ce-ai trăit? ce experiență capitală te-a zguduit care m-ar putea cutremura și pe mine?”

Vreau să vă împărtășesc câteva impresii în urma lecturii unui extraordinar roman (politic, romantic, social, filosofic), un roman total, profund, ieșit dintr-o gândire matură, decisă să înfățișeze fără cruțare adevărurile unei epoci, a „epocii de aur”. Este vorba despre „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. Am numit cele peste 1200 pagini ale cărții viața la pachet cu lux de amănunte. Autorul se apropia de obiect cu imprevizibile ocolișuri, abordează  noțiunile de fericire, iubire, existență, autoritate, putere… și le dezvoltă în meditații profunde, întâmplări și povestioare parcă rupte din viață, o redare fidelă a cursului unei vieți și a tot ce ar fi putut-o marca (destinul ca un joc al sorții) și o mărturie în plus că o societate socialistă, bazată pe minciună, abuz, ateism, violență… nu poate exista mult timp.  Această carte nu riscă să fie pusă înapoi pe raft înainte de a fi citită, credeți-mă! M-a făcut să râd, să plâng, să zâmbesc  și să fiu tristă. „Romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăiește într-un destin.” Este o carte genială!

fragment

[…] „Tresării, parcă alarmat… Da, avui brusc un sentiment de alarmă… E toamnă, frunze împrăștiate… Nu era pe deplin toamnă, dar pașii ei și palele încă verzi… Da, încă verzi, dar curând vor fi galbene și… fructe maronii vor pica rostogolindu-se cu un pocnet pe largile trotuare… cădere și în aceiași clipă dezghiocare, eliberare pentru o nouă viață, un nou ciclu… Monotoni, nesiguri, parcă fără convingere, pașii ei se îndepărtau tot mai mult… Aveam o halucinație? Cineva parcă reînvia în această siluetă ezitantă, într-o scenă trăită demult… De cine mă mai despărțeam astfel? … Cine îmi mai vorbise cu un astfel de stins regret? … „Trandafirii tăi cântă o voce în mine (a cui era?) s-au ruginit în glastră, vremea a trecut, tu m-ai uitat de mult…” Cine mă mai făcuse să simt o astfel de vagă, nedureroasă, nedefinită și aproape dulce sfâșiere? Nimeni, poate în altă viață?” […]

Bancuri de duminică

La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o „Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi. Astfel, El i-a facut:
– pe elveţieni – ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
– pe nemti – disciplinaţi şi raţionali;
– pe englezi – perseverenţi şi studioşi;
– pe japonezi – muncitori şi răbdători;
– pe unguri – hotărâţi şi buni meseriaşi;
– pe francezi – culţi şi rafinaţi;
– pe spanioli – veseli şi ospitalieri …şamd.
Când a ajuns la români, i-a spus îngerului consilier care şi nota:
– românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni!

Dupa ce a publicat-o în „Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:

– Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi?
– Aoleu, aşa e! Ai dreptate ! Atunci să revenim cu o „Ordonanţă de urgenta”.
” Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de două virtuţi, în acelaşi timp!”
Şi astfel, se explică de ce românii:
– care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
-care sunt cinstiţi şi fac politică, in mod sigur nu sunt inteligenţi;
– care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi…

***

Profesorul îi întreabă pe studenți:
– Întrebare de „nota zece”: Cum mă numesc?
Toți tac.
– Întrebare de „nota opt”: La ce obiect aveți examen?.
Toți tac.
– Intrebare de „nota cinci”: Ce culoare are manualul?

Din ultimile rânduri se aude o voce: -Vrea să ne pice!!!

***

In anul 2009, vine Dumnezeu la Noe, care trăia linistit in Australia și-i zice: „Noe, pamântul s-a umplut de răutate și oamenii M-au uitat. Vreau să-mi construiești o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să iei din fiecare specie câte un mascul si o femelă. Ai la dispozitie 6 luni de zile!”
Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pământ și-l vede pe Noe plângând in gradină.
„Noe !!! Sunt pe cale să incep Potopul, unde este Arca ???”
„Iartă-mă Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp… Am nevoie de autorizație de construcție. Mă tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecată pentru că am incălcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea și astfel am incălcat normele de înălțime. Compania de electricitate a cerut să pun ipoteca pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport și de mutare a liniilor de inaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansată la apa. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, ca nu m-au crezut. Să fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este interzis să tai lemn din padurile invecinate deoarece acolo trăiește bufnita cu pete care-i o specie protejata. Am incercat să-i conving pe ecologiști că tai lemnul tocmai pentru a salva bufnița, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine. Cand am inceput să adun animalele, am fost dat in judecata de un grup de activiști pentru protectia animalelor…”

Festivalul fluierarilor și formațiilor de fluieriști 2010

Ador concursurile, dar cel mai mult le ador pentru recitaluri-partea lor culminantă!

În luna iulie, adică recent, am fost la Festivalul fluierarilor și formațiilor de fluieriști 2010 intitulat sugestiv ¨Nistrule cu apă lină¨. O dumnică însorită în care ți-era mai mare dragul să asculți un „fluieraș de soc/cum cântă cu foc”. Este un festival-concurs bienal (la început era organizat în fiecare an, dar, probabil, bugetul nu mai permite o investiție de peste 40000 lei per an), în aer liber, pe malul drept al bătrânului Nistru… cu alte cuvinte: ceva frumos. Citiți aici în termeni mai metaforici cum s-a desfasurat ediția din 2008 a festivalului.

Bine că se mai găsesc oameni care mai fac ceva din suflet și pentru suflet, reamintindu-ne periodic că suntem români, și că tradițiile care ne-au călăiuzit atâta timp nu vor fi uitate. Am crescut cu muzica asta, odată puteam și să cânt un refren din „La Nistru, la mărgioară”  la fluier, dar, cum zicea marele Caragiale „asta-i altă căciulă”, să nu intrăm în amănunte.

Au evoluat numeroși participanți, formații și interpreți, invitați de peste Prut, s-au prezentat frumos, cu puține emoții, dar cum fără de ele. Marii învingători ai festivalului au fost desemnați: formația de fluierari din Ștefan-Vodă și Dumitru Vieru din Chișinău – cei mai buni dintre cei mai buni. Nici spectatorii activi nu au fost trecuți cu vederea 🙂 O doamnă care fluierase cel mai tare pe durata concursului, a fost și ea menționată cu o diplomă. Uite-așa!

Spre seară valea Nistrului a fost învăluită de o perdea densa de fum, la propriu: fum de lemne arse și miros de frigărui, nu prea puteai respira și festivalul încă nu era pe sfârșite. Pe jos: pungi, sticle de plastic, pahare… trist, dar mă și așteptam la așa ceva, în subconștiința moldoveanului se pare că totul este de unică folosință.

La recitaluri i-am avut pe Doinița Arsene, Mihai Ciobanu și Orchestra Municipală a Primăriei orașului Chișinău. Voi aștepta și ediția a VI-a, cine știe, poate voi fi prin zonă.