epistolă

sunt rece astăzi, sunt de gheață… doar o nălucă sunt de lut,
ce nu mai știe cine este, ce-a fost, ce are, ce-a avut…
lumina cade pe hârtie, condeiul scrie fără sens:
„oglinda stelelor invie al zării negru spațiu dens…
te am în inimă și-n suflet, te am în cuget… n-ai știut?!
e rece, frică mi-e de noapte, de miezul nopții ce-a trecut,
mă tem că doar visez și dacă s-ar spulbera visul în zori
m-aș transforma într-o fantomă, te-aș pierde iar de mii de ori,
dar nu e vis prezentul oare, ce-l împărțim în jumătăți?!
întreaga viață se divide cuminte-n cele două părți:
o parte trece-n amintire, uitare, zbucium și regret,
cealaltă parte e neștire, speranțe… un întreg pamflet…
uituci, vulgari, fără principii și fără nici un Dumnezeu,
ne batem joc de cele sfinte ca să ne plângem de-i mai greu
și oameni suntem, și neoameni, si buni, și răi, neghiobi și sfinți,
petrecem viața asta-n patimi și zicem că am fost cuminți!
se șterge partea cu speranțe… noi, degradând, murim încet
și-n pragul morții ne dăm duhul lăsând în urmă iar regret…
e viața scurtă, omenească, doar de aceea tu să știi
că nu vreau altceva acuma, un singur lucru – doar să fii!
te am alături doar pe tine, mă ții de mână și-ți șoptesc
ce dor mi-a fost, o veșnicie, cât te ador, cât te doresc…
dulci șoaptele mai sunt, ca mierea, de-ar fi aievea ce îți spun,
ai încurca ziua cu noaptea, întoarce-te-ai din al tău drum,
poate-ai ajunge pân la stele, ai sparge cerul, ai striga,
dar știi prea bine, sunt doar vorbe… nu crede lor si nu spera!
noaptea încet se dumerește, eu în fantomă mă prefac…
ecoul meu rupe tăcerea și Soarele-i un vârf de ac.
sunt o materie opacă… o neființă în abis,
te vei trezi, uita-vei poate de mine și de-al nostru vis…
iar eu voi fi mereu aproape, am aripi ca să pot zbura,
ne leagă doar o amintire pe care tu o vei uita…”
condeiul cade, adormit-am, nu știu trezirea de va fi,
nu știu nimic, totu-i neștire, nu mai contează de-oi iubi…
mi se întunecă gândirea, a fost destin… mă delectez
cu ce-a rămas dintr-o iubire ce-a fost mai ieri… și doar visez.

Anunțuri

3 gânduri despre „epistolă

  1. Manana

    Imi place mult. E frumos, cu gust. O adiere de stil vechi, eminescian sau alexandrian. Odata cu tendintele moderne in poezie… se cam uita asa stil, alas!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s