Arhivele lunare: Iulie 2011

suflet de fluture

căzut-a un flutur pe-asfaltul fierbinte
și mort fu mai mult, ca un bob mic de linte,
din greu s-a zbătut și-n zadar s-a luptat
cu vântul năprasnic ce zbor’ i-a curmat,
cu Soarele mândru ce l-a otrăvit
și razele-i necruțător l-au lovit,
a dat iar din aripi c-un ultim avânt
din pânzele-i fine cum nu-s pe pământ,
țesute cu grijă, pictate cu greu,
ce-ascund dor de viață și-un suflet, mereu,
un dor de ce-i drag în privire purtat
și ce nicidecum n-ar putea fi uitat:
câmpii făr’ hotare și codrul cel des,
din floare în floare… al său univers.
a dat iar din aripi c-un fel de reproș:
ce drept avu vântul și soarele roș
să-i curme ființa și făr’ de căință
să-l lase să piară – o biată ființă?!
de-ar fi să se stingă acum, pe asfalt,
să cadă pieirii sub cerul înalt,
ar vrea să se-nalțe-n al său ultim zbor
și vântul să-l ducă în locuri de dor.
astfel liber fi-va ca frunza căzând,
s-ar stinge, stingându-și dorința arzând.
și oamenii suflet de fluture au,
se zbat și întreaga lor viață și-o dau
pe-un ultim avânt și pe-un ultim fior
de pace în suflet – ființe ce mor.

De ziua mea

E iar octombrie… luna în care am văzut pentru întâia dată lumina zilei. Încă un an din veața mea efemeră, tot atât de izbit și de spontan ca și cei din urmă. Răcoarea dimineților se păstrează mai mult timp iar apusurile sunt tot mai roșii și mai grăbite. Și în această zi sunt a nimănui. Mă grăbesc parcă să pășesc pe străzile pustii, să fug de cele din urmă secunde ce-mi mai urmăresc existența.

Ah, e iarăși toamnă… Tunete și fulgere sfâșie cerul fără-ncetare, iar albastrul lui cade peste capetele oamenilor grăbiți. Plouă. E o zi în care nu-mi doresc altceva nimic, un sfârșit și un nou început alături de omuleții mei dragi. E ziua mea.

La mulți anișori, Theia!

Sindromul Offline și pragmatismul pe internet

Recent, în comunitatea virtuală găzduită de rețeaua unitară globală de calculatoare cu numele de Internet, a fost identificat un nou tip de sindrom. Îl vom denumi sugestiv Sindromul Offline. În ce constă acest sindrom?! E simplu, timpul tău rezervat vieții virtuale devine tot mai puțin și mai puțin pe zi ce trece, importanța rețelelor sociale și a net-ului în sine cade pe locul al n-șpelea din anumite motive. Acest sindrom nu este o boală, mai degrabă putem afirma că, în sfârșit, viața reală își reintră in drepturi ajutată, cât de banal n-ar suna, de plictiseală și curiozitate.

La început îmi ziceam că nu prea am suficient timp pentru mess, rețele sociale… jocuri, net. M-am convins că nu e chiar așa. Acum, când am timp liber berechet, timpul petrecut pe internet a devenit și mai puțin. După ce am analizat situația creată mai pe îndelete, am descoperit că „mediul online” este mediul în care îmi manifest cel mai mult pragmatismul. Cum se manifestă acesta:

1) Comunicarea pe chat și mess, cu toate că este gratuită și foarte accesibilă orișicui, nu poate fi nici comparată cu comunicarea cu cineva față-n față. Este ceva cu totul artificial, nu este o socializare sănătoasă, ci mai degrabă un schimb banal de informații utile unuia dintre interlocutori (aici ținem seama de faptul că produsul pe piața socializării nu este altceva decât informația). Și dacă ar fi să aleg între o discuție pe mess cu o cunoștință și o discuție pe telefon, prefer a doua opțiune. O cameră web salvează situația, însă pe aceasta, atașată tot timpul la laptop, o folosesc suficient de rar, mai mult în discuțiile cu familia.

2) Iar când vorbim despre rețelele sociale situația se prezintă puțin altfel. Mă identific mai mult ca un consumator decât ca un producător de informație. Tot ce-mi captează atenția dau mai departe. De aici ar veni că exercit și rolul de transmițător. Nu-i înțeleg pe oamenii care postează câte 20-30 postări pe oră. Hai să fiu subiectivă, omul ăsta nu face altceva decât să stea toată ziulica cu nasul în calculator, să le caute și să le posteze… foarte frumos. Nu m-ar afecta dacă o mare parte din acea informație n-ar fi spam, iar eu n-aș petrece mai mult timp decât cel stabilit pentru a reuși să văd întregul volum de informație cu adevărat utilă la care ajung mai greu. Aici situația se rezolvă simplu cu scoaterea din prieteni și/sau blocare. Înțeleg că rețelele sociale sunt create pentru a socializa. Am un număr limitat de prieteni cu adevărat prețioși pe care i-am găsit astfel și de a căror părere țin cont, dar cea mai mare parte dintre prieteni sunt din mediul real. Alt gen de relație care poate fi inițiată prin intermediul rețelelor sociale nu mă tentează, să zicem așa, este o inepție, pe internet îți poți face cunoștințe, nu și prieteni sau ceva mai mult.

3)  Presa online – cel mai accesibil mod de a citi ziarele în fiecare zi și de a fi la curent cu tot și toate. La un moment dat nici pentru aceasta nu mai aveam timp. Am ales două-trei ziare pe care le mai citesc în mod sistematic. O parte din articole vin de la prieteni, o parte din știrile zilei le prind de la tv.

4) Bloging-ul – un mod util de a te face auzit și de a obține ca supliment și feedback de la cititori. Sunt și bloguri de calitate, dar sunt și din acelea pe care nu poți da două parale. Câte o postare pe zi nu face un blog mai bun. Le urmăresc pe cele de calitate, pe cele care chiar spun ceva, iar, decât să citesc aberațiile cuiva, mai bine mă uit la un film, citesc o carte.

Concluzia:

Internetul servește mai mult la menținerea relațiilor decât la crearea acestora, cel puțin pentru mine. Consumă timp, iar eu, sincer, prefer să-l investesc în lucruri mai importante. Totul se face la timpul său. Nu știu câți dintre voi se mai identifică cu sindromul offline, cum va evolua acesta, dar sunt sigură că pragmatică voi rămâne mereu.