inspirație

De câte ori am stat pustie în fața unei albe foi,

Plin sufletul mi-era de tine și de al dragostei fiori…

Tu m-ai făcut să uit de mine, un șubred vis de catifea

A împletit a ta ființă de rătăcita fire-a mea…

Printre năluci nălucă fost-am și-am bântuit pe nicăieri,

Iar inima-mi era de gheață atâtea nopți, atâtea veri;

Tu m-ai salvat și-n clipa-n care am început să te iubesc,

Abia atunci datu-mi-am seama că mai respir, că mai trăiesc…

De-atunci și foi lăsat-am goale să scrie-n ele cine-o vrea,

Căci viața-mi este poezie, cuprinsă de iubirea ta.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s