Arhive etichetă: constatări

Tragedie fără început și fără sfârșit. Scurtă incursiune.

Unele lucruri se întâmplă pentru că așa și trebuie să se întâmple, altele – din greșeală, altele – din prostie sau plictiseală.

Destinul este neputința de a schimba ceva, se întâmplă cu sau fără aportul tău direct, de cele mai multe ori – fără. Greșeala este o eroare comisă conștient sau inconștient, prin lipsă de informație sau experiență, care putea fi evitată în alte condiții sau după un studiu mai amplu/aprofundat. Prostia este o greșeală (repetată sau știută), o eroare făcută conștient, cu cunoștință de cauză, uneori care urmărește și un anumit scop (absurd/stupid) bazat pe o logică irațională.
Mi-e așa o ciudă… vreau să țip, să plâng… să pot schimba cursul firesc al timpului ca să pot trece peste orice limite… vreau și nu pot nimic. Această neputință nu este legată de destin, ci de faptul că ți se dă o dată o singură șansă pe care o ratezi… poate din lipsă de maturitate, inconștient… nu știu. Dar totul se rezumă la „poate”. Nu poți schimba lumea, știu asta, dar când poți schimba măcar o parte din ea (spre bine) – trebuie să o faci!

Greșeala se iartă, prostia – niciodată!

Câtă putere și cum poate schimba un omuleț – alt omuleț. Cel mai dureros este atunci când îl schimbă distrugându-l, lăsându-i doar regrete, răni ce nu se vor cicatriza niciodată, ucide tot ce e mai bun și lasă doar ura, răutatea, ranchiuna… lasă gol, ucide sufletul. Aceste persoane se pot vindeca dar preferă să nu o facă niciodată până la capăt. Au o teamă enormă în ei că totul se va repeta, și întradevăr, totul se poate repeta. Aici intervine prostia, poți să faci cele mai grave prostii sub afect: conștient, voluntar, sub o clauză „nobilă” care se numește răzbunarea. Când nimic nu mai rămâne, se pare că nu mai contează… dar contează! Și lanțul continuă… poate cu un alt omuleț, poate nu.
Nu mai credem în nimeni și nimic.

Și de ce e așa…

Niciodată nu „trecem peste”. Adunăm prea multe și nu mai înțelegem de la ce a început, vedem doar cum se termină… e o tragedie fără început și fără sfârșit.

Iar folosind de fiecare dată verbul „a putea”, ne dăm seama că depinde și de noi, deci putem schimba ceva… vreau să cred asta.

Anunțuri

Relații: prostie/familie/excepții

În noaptea asta am dormit foarte puțin (sesiunea cere sacrificii) și totul era alb și pufos dacă nu avea loc un mic incident.

Evident, învățam… pe sală, acolo se învață cel ai bine când nu ai timp și nici chef să te cerți cu toată lumea să facă liniște. La un moment dat, o domniță aflată la un metru de mine a început să vorbească la telefon. Cine naiba a inventat pachetele cu mii de minute în rețea. Nu mai termina pălăvrăgeala, era ora 1 și eu, după cum am mai zis, eram în pană de timp. Ei bine, dacă tot nu mai puteam învăța, ascultam, fără să vreau, ce vorbește respectiva la telefon. Nu știu cum o cheamă, nu o cumosc și nu cred că o voi putea recunoaște dacă o mai văd o dată… deci nu sunt bârfe ci doar constatări, e o oarecare. În medie, fiecare a treia fată gândește ca ea.

Vorbea cu o prietenă, cu cea mai bună, presupun… Încerca să o convingă că ar trebui să o rupă cu prietenul pentru că nu-l mai iubește. Așa la rândul ei și ea a procedat când și-a dat seama că în relația ei cu fostul prieten nu mai era ceea ce a fost la început. S-au despărțit, a suferit cât a suferit și pân’ la urmă i-a trecut. Punctul culminant al discursului cred că a fost: „Îl iubeam atât de mult pe Ciprian, încât știam și ce număr poartă la chiloți…” A fost amuzant, trist… ce lecții poți scoate din filosofii de doi bani despre dragoste – nici una.

Să revenim la tema care mă înteresează: ce presupune o relație în ziua de azi?

Acum, o jumătate de veac, relațiile presupuneau, în primul rând – familie. Nu era categoric admis ca acestea să treacă din platonice în ceva mai mult înainte de căsătorie. Nu vorbesc de excepții.

În prezent relațiile nu presupun nimic… „combinări întâmplătoare” ce durează o perioadă scurtă de timp, urmând ca mai apoi să se destrame… ciclul repetânduse un număr nedeterminat de ori. Faci ce vrei.

Nici aici nu vorbesc de excepții (excepțiile sunt de altă natură).

Dragostea nu mai e, există doar dorința de a obține plăcerea și de a fi scutit de orice tip de obligații eventuale. Totul este simplificat la absurd, bizar… respingător până la vomă.

Încercați să mă convingeți că nu e așa…

Am plecat, în cele din urmă, la somn, urmând să mă trezesc și dimineața ca să pot învăța în voie.

Omul

Nu există ființă mai perfectă, perfectă prin colajul imperfecțiunilor sale, perfectă prin simplul fel de-a fi. Ați înțeles corect, vorbesc despre om si în ceea ce va urma îl voi diviniza cum stiu eu mai bine.

Poate iubi cu atâta pasiune încât se îneacă în dragostea sa, cu toată ființa, până la ultima celulă, până la ultimul neuron, inconstient si intangibil, aproape bolnăvicios.

Poate îndura, ierta. Rabdă si iartă!

Doreste si nu mai vede peste ce calcă, nu mai stie pentru ce luptă… cedează. Uneori cedează atât de usor, cu aceeasi intensitate cu care a râvnit acel ceva o groază de timp. Cedează pentru că îi cedează sufletul si nervii, în cele din urmă, dar, evident, va mai spera până nu va sti că a pierdut totul si definitiv. Un vis poate fi viu, nu si viabil.

Cât de agresiv respinge ceea ce l-a costat un preț prea mare si eforturi prea multe. Ceva de la care se astepta că va produce satisfacție si incântare produce doar silă si greață.

Câtă indiferență poate purta pentru obiectul ex-iubirii sale. Nu ură, ci indiferență, pentru că doar indiferența este opusul iubirii, ce poate fi mai umil decât să stii că ai redevenit unul dintre cei 6 mild oameni care nu-i mai trezeste nici un fior… trist, dar ce să-i faci…

Nu iartă totul. Nu e Dumnezeu! Unele lucruri nu se pot ierta – păcatele sunt prea mari si nu-i va sta-n puteri să ierte. Dar poate!

Cât de orb crede! Se joacă cu viața si nu-si dă bine seama că nu va sti niciodată regulile acesteia pana la capăt. Un joc al cărui finalitate este mereu aceeasi – neființa. Joc perfect prin imperfecțiune, ca si omul, unde contează doar procesul.

Se zice că avem două categorii de instincte fundamentale: sexuale si de violență. Suntem o supă de tot ce vreți numai că proporționalizați diferit, si buni si răi, si frumosi si urâți, si destepți si mai putin… dar ceea ce ne salvează este că ne putem schimba si suntem dinamici.

Cine a zis că dacă îți vei urma instinctele vei da gres?! Ați văzut vreodată un câine aruncându-se în fața trenului pentru că nu mai vrea să trăiască?!

Vei gresi mai des cu capul decât cu inima, dar asta încă nu înseamnă că inima nu greseste niciodată! E o lege a firii!

Am aplicat o democrație absolută în tot ceea ce simt, ce vreau si ce pot.

Omul nu este o carte: o citesti, si gata, o stii. Este o enigmă pe care nu o vei dezlega niciodată până la capăt.

Este genial, egoist, bun si rau, rațional si nebun, capricios si naiv prin definiție.

Iar eu, văd lumea în roz si încerc să justific pe oricine în orice atâta timp cât o pot face. Judec si nu iert… ca si orisicare ființă umană.

Să nu dea Dumnezeu să-i cunoasteti toate laturile vreodată.

Acuma nu am timpul, dar vă recomand să deschideți o carte de filosofie, psihologie… ca să lărgiți subiectul, e interesant la culme 😉