Arhive etichetă: femeie

de 8 martie, pentru femei…

„Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…”

(Adrian Păunescu)

De ce luna…

De  ce luna e femeie,
De ce soarele-i bărbat?
Ea regina nopții negre
El al zilei împărat?

E mai rece-a ei lumină
Și el arde-n veci nestins,
Ea în negură visează,
El spre viață e împins.

Și răbdarea e femeia
Dar curajul e bărbat
Ea trăiește-n zi de astăzi,
El spre mâine-i îndreptat.

Căci tristețea e femeie
Iar norocul e bărbat
Ea-n sfială vede lumea,
El se luptă nencetat.

Ea-l admiră, el se miră,
Amândoi se întregesc,
Când în pace, când în ceartă
Și fac neamul omenesc.

Vasile Bumbac

Revista Politică, 3-15 februarie 1888

punct și de la capăt

18.03

inspirat dintr-un film. nu are nici o legătură cu realitatea mea

“dragul meu,
prima dată scriu așa prostii. de fapt, nu, prima dată scriu despre prostii de importanță majoră… la urma urmei, nu tot ce faci este prostie. pentru mine și un lucru nesemnificativ se încadrează în această categorie, adică nimicuri, dar uneori aceste nimicuri mai și dor. când dor-au importanță…”

scrisoarea-ți tremură în mâini. amețești citind-o… e scrisul ei, adoratul ei scris: rotund, citeț, mărunt… lăsat parcă în mare grabă. ți se taie răsuflarea…
vrei să uiți, să uiți și nu-ți iese nimic. cu cât mai mult ți-o dorești, cu atât ți se pare că trecutul reânvie… ai încercat deacum tot, nimic nu merge.
ai iubit. nu te poți resemna cu gândul că gata, s-a terminat. știi de ce dar mai cauți explicații, raționamente, ce ai făcut rău, de ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat. n-ai putut-o lăsa să plece. ea oricum a plecat, dar nu și din inima ta. o mai ai acolo și orice ce i-a aparținut sau a avut tangențe cu ea, ți-o readuce iar alături, îi simți din nou prezența. cifre, zile din calendar, culori, cuvinte, melodii… amintiri. ți-i atât de dor. vezi părți din ea în altele… doar ea e un întreg pe care nu-l vei mai avea niciodată. nu o poți ierta…
este primul omuleț de care te-ai îndrăgostit atât de mult, bolnăvicios, cu adevărat. nu te credeai în stare. prima dată când i-ai mărturisit ei: „te iubesc”…prima dată.
îți aparținea doar ție, așa credeai tu, cu trup și suflet, și nu te-ar fi putut trăda niciodată… pentru că doar era o parte din tine.
mă trec furnici, cum ai putut iubi așa…
nu ți-a rămas altceva decât să înlocuiești dragostea cu ura, tot atât de puternică… să iubești totodată și să suferi încă în tăcere, fără să vrei.
nu mai știi ce te poate salva. cine, cine, cine???
a trecut atâta timp și tu nu poți uita… ai iubit, în cazul de față dragostea nu te-a salvat… ai iubit.

„…ascultă-mă, lasă-mă să plec, trebuie să plec din inima și din viața ta. lasă-mă…
știu că nu mă vei ierta niciodată. te-am iubit. chiar dacă nu poți, iartă-mă.
sunt fericită. vreau să te știu și pe tine fericit. trebuie să mă uiți. nu te mai chinui cu întrebări. așa a fost să fie.
drumurile noastre nu se vor intersecta mai mult…

adio.”

19.03

20.03

…pur și simplu, e complicat.
uneori pare chiar stupid, m-am condamnat.

pentru Theia

durata: max 7 ani de la data postării.

Salut scumpa mea! Ce faci?  (Scuză-mă că încep așa, ca întotdeauna, dar vreau să zâmbești. Zâmbești 🙂 )

Vrei să ghicesc ce s-a întâmplat între timp cu tine?! Începem…

Îți mai place ploia, sunt sigură! Te simți bine atunci când plouă afară. Auzi picăturile și zâmbești ca un copil sau ești serioasă și tristă…oricum, te alinți așa, te lași sedusă de frumoasa melodie care te încarcă cu o energie nebună. Tragi aer în piept și renaști. Este o fericire pe care o poți simți doar tu.

Ai rămas o visătoare incurabilă. Încă îți mai permiți luxul de a visa cu ochii deschiși și visezi ca și până acum: și la ce vei avea, și la ce nu vei avea niciodată… Realizezi visele.

Ești o idealistă!

Faci pe alții fericiți. Te comporți cu oamenii la fel cum te-ai comporta cu tine… și nu urăști. Niciodată nu ai putut să urăști și niciodată nu vei putea.

Sper că ai reușit să păstrezi tot ce-mi plăcea la nebunie în mine, cu toate că în ansamblu aceasta nu reprezintă altceva decât apogeul naivității pe Pământ. Păstrezi cu sfințenie cele mai frumoase amintiri din viața mea.

Vreau să cred că te-ai vindecat definitiv… și ai făcut-o lent, dar sigur. Ți-ai mai lăsat un credit că vei mai putea iubi dar nu mai iubești. Mai crezi în dragoste, crezi altfel, nu cum cred eu acum. E important pentru mine să mai crezi… și pentru tine. Aș fi fericită să știu că iubești… că iubești și ești iubită, dar știi că nu-ți pot cere prea mult. Timpul își va juca festa. Nu-ți mai încalci propriile legi și nu mai calci peste tine, nu-ți calci peste concepții.

Ai găsit răspunsul la multe întrebări iar unele le-ai abandonat. Nu pierde timpul cu toate prostiile!

Nu mai plângi când ești singură și ți-e greu. Te implor, nu mai plânge! Dacă mai plângi cred că ai luat-o razna sau ești pe-aici! Nu mai ții totul doar în tine… asta te-ar ucide odată! Și nu iei vina asupra ta atunci când nu ești vinovată!

Vreau să cred că nu ai început să faci lucruri inutile, cum ar fi: manipulezi cu opinia publică, încerci să schimbi lumea, ai încredere în oameni, scrii cărți(știi adevărul, nu ai talent în asta), numeri stelele de pe cer, crezi în povești…

Ai pierdut multe. Nu mai admiți să ți se ia și ce ți-a mai rămas. Ești mai înțeleaptă, mai înțelegătoare și mai puțin răbdătoare… asta mă aștept să se întâmple cu tine. Ai o experiență în spate care te-a întărit și te-a distrus în acelaș timp. Te-a schimbat! Ești mai des tristă!

Faci voluntariat! Petreci mult timp cu copiii și le dai tot ce ai mai bun din tine lor! Întotdeauna i-ai iubit.

Citești mult și faci doar ceea ce-ți place! Călătorești, te plimbi neîncetat cu bicicleta când reușești, pierzi timpul cu prietenii care s-au rărit, ce-i drept… dar au rămas cei mai din cei mai, mai joci din când în când șah și mai desenezi, asculți muzica care îți mai vibrează în suflet, mergi la concerte… Și da, timpul și-a modificat pușin definiția și aspectul… a devenit mai complex și mai puțin.

Nu ai uitit de ce mi-am dorit eu. Ai un pisicuț negru pe care îl iubești foarte mult.

Nu ai uitat de oamenii care nu te vor uita niciodată.

Încă mai crezi. Mai mergi la biserică, știi că este important!

Altceva… vom trăi și vom vedea!

Infecție sentimentală

De ceva timp am urmărit pe câteva blog-uri si forum-uri discutându-se despre o temă căruia, inițial, nu i-am acordat prea multă atenție.  Am catalogat tema la clasa problemelor existențiale, la care niciodată nu se poate găsi o soluție… fiecare își are propria sa opinie la acest capitol și despre care se vorbește foarte mult în operele literare.

Banala problemă când survine o dispută între un bărbat și o femeie: bărbatul este un nesimțit, nu înțelege și nici nu încearcă să înțeleagă ce se petrece  în sufletul unei femei și femeia nu iubește niciodată precum iubește un bărbat, este rece, prea sentimentală și prea comună (cel mai strălucit exemplu:  Scrisoarea V de M. Eminescu ). Fiecare trăiește cu dreptatea sa dar nimeni nu are dreptate. Un bărbat este în măsură să înțeleagă o femeie, este o prostie că ea reprezintă o enigmă pentru el, ca și viceversa. În realitate, nu o/îl  înțelege din simplu’ orgoliu sau egoism exagerat. Nu poți iubi mai mult din moment ce iubești, cred eu! Intensitatea cu care simți nu poate depinde de sex, e absurd!

Întâmplarea a făcut ca, scotocind printre cărțile bibliotecii cu totul alte volume și alți autori ce mă interesau la moment, să dau peste romanul  „Nunta în cer” de Mircea Eliade. Este un roman psihologic. Il pot recomanda cu mare căldură oricui. E o poveste tristă, care mi-a lăsat un gust amar… dar mi-a placut enorm, mai ales pentru că, până la ultimul cuvințel, nu puteam ghici care va fi sfârșitul.

Ca să revenim la subiect, am scos cateva opinii generale din roman, care pot reprezenta cu ușurință părerile unui bărbat despre ceea ce numesc eu „infecție sentimentală”. Zic „infecție” pentru că mulți încearcă să se vindece/să evadeze, dar puțini reușesc… și cred că e cel mai frumos lucru care ți se poate întămpla vreodată.


[…] „Totul ar fi putut fi altfel. Gândul acesta m-a obsedat dintotdeauna: că toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc; că toate sunt întămplătoare pe lumea asta, fără nici o necesitate, fără nici o noimă…”

„Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înțeles și prin ignoranța căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor. Te trezești că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări. ”

„Nu mă gândesc deloc la trupul ei; e destul de ușor să cunoști și să uiți un trup. Dar mă gândesc mai ales la prezența ei, la magia ei ascunsă. O zi, o sută de zile, zece ani cu ființa aceasta frumoasă sau mai puțin frumoasă, blondă, înaltă, cum o fi, sub același acoperământ, alături de tine zi după zi, zi și noapte! Cum ar fi lucrat magia ei asupra-mi? Cum m-ar fi turmentat prezența ei?… Orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă și, fără voia ei, mă destramă și mă topește, până la descompunerea finală. De sfârțitul acesta nu scapă nici un bărbat…”

„N-am urmărit-o cu ochiul ca s-o măsor; nu privesc niciodată în felul ăsta o femeie. O privesc însă întotdeauna cu foarte multă bunăvoință și aștept să văd ce vrea sau ce are ea să îmi arate. Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femeine arată, cu insistență, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care își subliniază contururile obscene nu o poți privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică, de cele mai multe ori, cum trebuie el privit și judecat. Un bărbat care privește cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi învinuit de indiscreție. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim așa cum vrea ea”

„De obicei, nu-mi plac oamenii triști: cu atât mai puțin femeile triste. Cei mai mulți din tre noi suferim de tristeți umilitoare, de ordin biologic sau psihologic. Suntem triști pentru că am ratat o afacere, pentru că nu ne funcționează ficatul sau pentru că am pierdut o noapte la chef sau în bibliotecă. Iar cu femeile, e și mai penibil. E ceva de duzină în cele mai multe tristeți feminine…”

„Am uitat demult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaților: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează mai îndelung prezența bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva.”

„Ființa mea întreagă era inecată. Tot ce crezusem, mai înainte, despre dragoste, despre voluptate, despre libertate se dovedea acum puieril, superficial, aproape vulgar […] prezența aceea, de care mă temusem atât, pe care o știam macerată de piatra iadului, prezența femeii iubite-care este, pentru orice bărbat, demonie, dezagregare, risipire-am simțit-o, de astă dată, ca o împlinire îngerească a ființei mele… ” […]

„Nunta în cer” Mircea Eliade