Arhive etichetă: îmbrățișările

vreau în brațe

„…cred că cel mai mult îmi lipsesc îmbrățișările lui de o tandrețe absolută. Te trezești dimineața și simți fericirea în piept, peste tot în jurul tău, de parcă te învăluie cum te-ar cuprinde brațele lui… îmi lipsec pupăturile înainte de plecare, nebunia, încrederea, înțelegerea, privirea…

Abia s-a crăpat de zi și am deschis și eu un ochi ca să văd ce mai faci. Nici vorbă să mă ridic din pat și să pun cafeaua în expresor, este prea devreme. E weekend – una din zilele alea când te pot strânge-n brațe cât vreau eu. Cine-ar fi crezut acum câțiva ani că voi iubi la nebunie zilele de sâmbătă și voi urâ în disperare serile de duminică care îmi provoacă un presentiment de luni. Și totuși e sâmbătă. Deschid ochii și privesc îndelung cum moțăi ca un copil. Te iau în brețe și încep să-mi fac culcuș, cuminte. Mirosul tău îmi inundă nările – este unul dintre cele mai plăcute. Îți ascult respirația și adorm la locușorul meu…

Și iarăși s-a făcut seara, vin de la servici obosită… citesc. Deodată mă trezesc buimacă ca dintr-un vis, îmi caut un refugiu și îmi regăsesc locușorul pe care l-am lăsat dimineața sub nouraș. Îmi ștergi cu un burete toată oboseala acumulată peste zi… nu mai este loc de cuvinte. Îmi regăsesc liniștea și pacea acolo, în brațe la tine. Adorm devreme ca să mă trezesc înaintea ta, să deschid un ochi ca să văd ce mai faci tu, cum moțăi ca un copil.

…este mult prea rece nourașul. În fiecare seară mă chinui să adorm. Pândesc miezul nopții ca să-mi epuizez toate resursele și să nu mai simt că ceva sau cineva lipsește… să mă ascund pe jumătate inconștientă sub plapumă și să adorm frântă, în singurătate. Mă trezește dimineața deșteptătorul care se roagă de mine să mă ridic din pat… și așa începe o nouă zi…”

cel mai mult îmi lipsesc îmbrățișările…

Anunțuri