Arhive etichetă: impresie

Cum e să fii…

Scriu despre lucruri mai personale… „îi bun!” cum zice o vorbă din popor.

Totul a început cu o declarație care m-a lăsat pentru câteva secunde fără cuvinte.  Vorbind cu un băiat de una, de alta, acesta-mi zice la un moment dat că „sunt prea perfectă. Sunt persoane care ar încerca să mă cunoască mai bine, să vorbească cu mine, dar perfecțiunea mea îi oprește…” ete na! De când adică a fi bun, a fi „perfect” cum zice băiatu’, este un defect?!

Ei bine, să abordăm problema din alt unghi de vedere. Când abia începem să cunoaștem pe cineva, mai întâi se zice că ne formăm o imagine, după care, indiferent cum procedăm mai departe, imaginea lucrează pentru noi. Cam așa e și aici, nu contează, sunt eu chiar perfectă sau ba, dacă cineva-mi pune clișeul „om perfect”, gata, asta sunt! Am spus clișeu pentru că băiatul zise că nu-i bine să fiu perfectă, accentuez. Iar dacă greșesc, cine va ști?! negrul tot alb rămâne!

Da, recunosc, tind spre ceea ce numesc unii „perfecțiune”. Îmi place să fac lucrurile bine, să nu le fac de două ori. Uneori pot să am insomnie nopțile până nu-mi iese ceva așa cum trebuie. Dacă coordonez o activitate, o moderez la fel de bine… și nu-i vorbă goală, am făcut-o de mai multe ori, așa-i firea mea. Decât să faci un lucru prost, mai bine nu-l faci deloc. Îmi place să lucrez în echipă, dar, evident, depinde foarte mult cu ce echipă lucrezi. În fine, perfectă oricum nu sunt pentru că nu mă simt, greșesc și eu ca tot omul.

Cred că am putea înlocui „perfect” cu „corect și încăpățânat”. Se face o confuzie între aceste cuvinte.

Cum e să fii…

Să luăm spre exemplu o activitate în echipă. Din start știi ce trebuie să faci, poate că de mic copil ai fost obișnuit să faci totul de unul singur. Greșești suficient de rar și ai încredere în forțele proprii. Îți prezinți punctul de vedere (nu-l impui cuiva cum zic alții) și aștepți idei mai bune de la ceilalți. Dar, pentru că ești și încăpățânat pe deasupra, ideile trebuie să fie cu adevărat bune pentru a te determina pe tine să renunți la ideea ta. Anume aici are o mare importanță cu ce echipă ai ales să lucrezi. Mai departe lucrul merge strună. Se împart activitățile și fiecare-și face treaba. Rezultatul final este analizat de toată lumea și confruntat firește.

Pân’ la urmă ce să înțeleg prin „ești prea perfectă”?! Sunt așa cum sunt!

Anunțuri

Prima impresie

„Era profesor la cea mai prestigioasă universitate din lume. Prin perseverență și muncă asiduă și-a văzut visul împlinit și a reușit să câștige respectul și încrederea celor din jur. Muncea mai mult din plăcere, având un salariu modic care abia ajungea lună de lună pentru a-și întreține familia în condiții dintre cele mai modeste. Se îmbrăca tot atât de modest. Îl găseai mereu în același palton ros pe la coate, demodat demult, dar clasic și elegant, de parcă era o fantomă a altui secol, o cămașă albă, purtată de nenumărate ori, dar mereu curată și călcată, o geantă din piele, veche, foarte comodă în care se adăposteau cu ușurință toate hârțoagele necesare.

Într-o zi un student din primul an îl întreabă cu sfidare și vocea aproape tremurândă:

– Domnule profesor, de ce veniți în fiecare zi în același palton? De ce nu vă luați altul nou? Acesta e aproape rupt iar dumneavoastră trebuie să fiți mereu la înălțime pentru a corespunde statutului pe care îl dețineți…

– Buzunarul nu-mi permite, dragul meu…

Peste câțiva ani profesorul nostru, redactând mai multe lucrări importante în știință, a fost, pe bună dreptate, desemnat ca emerit profesor al universității. Salariul crescuse aproape de două ori. Acum profesa mai puțin, nu-i mai permitea sănătatea, dar muncea la fel, din pasiune, cu multă răbdare și dibăcie.

Același student, care între timp devenise și el profesor, nu se putu abține să nu-l întrebe pe fostul său dascăl:

– Domnule profesor, acum când aveți un salariu ce v-ar permite să vă luați și dumneavoastră un palton nou, ce vă împiedică să faceți acest lucru?

– De ce mi-aș lua un palton nou dacă toată lumea mă știe așa?!”

Omul se întâlneşte după haină, dar se petrece după minte. Acum să-mi spuneți: considerață că chiar e atât de importantă această primă impresie?!