Arhive etichetă: impresii

destinația Berlin… impresii după primul zbor

Cred că am avut cel mai frumos weekend de până atunci… și nu am exagerat deloc spunând aceste cuvinte.

Ne-am trezit într-o minunată zi și am ajuns la concluzia că trebuie să facem ceva. Și anume – că trebuie să cumpărăm biletele de avion. Prima surpriză a fost să nu găsesc nici un site românesc decent care să-mi ofere un bilet la un preț rezonabil, de agențiile de turism nici nu mai zic… e adevărat că am luat-o cam din scurt, dar totuși.

Am avut câte o escală tur-retur, biletul în cele din urmă a fost cumpărat de pe un site simpatic din Germania… de fapt asta și era destinația noastră… un weekend doar al nostru la Berlin.

Aveam emoții ca niciodată. Urma primul meu zbor cu avionul pe care probabil nu-l voi uita niciodată. Unii se țin de scaune la decolare, alții se roagă… eu am reacționat ciudat, dar atât de specific mie: aveam zămbetul până la urechi și-mi trăiam clipa, eram cu adevărat fericită savurând fiecare moment… cum accelerau motoarele, cum ne desprindeam de pământ, cum mă înfundam în scaun, cum mi se înfundau timpanele și nu mai auzeam nimic… am stat cu ochii lipiți de geam o bună parte din timp, făcând doar o mică pauză pentru a mă delecta cu o cafea destul de bunicică și cu un sendvici frumos ambalat. De acolo de sus mă tot uitam la norii de vată, la pământul îndepărtat, râuri, orașe… mă întrebam dacă mi-e frică și încercam să-mi dau seama ce simt cu adevărat. Nu-mi era frică… iar sentimentul îmi era cunoscut… în apă mă simt la fel – când înot nu-mi e frică de apă, chiar dacă la început nu puteam să înot…

WP_20150306_012

Cafeluța

WP_20150306_004

Norii de vată

WP_20150306_014 1

Pământul din depărtare

WP_20150306_011

Un alt avion în zare

Aeroport Otopeni, sala de așteptare

Aeroport Otopeni, sala de așteptare

weekend la Brașov (partea I)

Sunt locuri pe lumea asta de care te îndrăgostești din prima, adică de la prima vedere. Dar sunt și unele locuri, ființe, oameni de care nu te poți îndrăgosti de la prima vedere, adică așa, ca-n adolescență, bezmetic și sălbatic, aproape din instinctul animalic în plină ascensiune (uneori prea timpuriu, alteori prea târziu)… La prima vedere te îndrăgostești deseori de aparențe. Poate că există și o a treia variantă/e, sau varianta în care nu te îndrăgostești deloc, care, de fapt, nu este variantă, ci probabilitate… dar eu cred că sunt doar două…

De regulă te îndrăgostești la momentul potrivit, atunci când îți vine și ție rânduiala, cum zicea bunică-mea. Da, totul se face la timpul lui, până și să înțelegi acest detaliu îți ia ceva timp.

După cum spuneam: sunt locuri de care te îndragăstești de la a doua vedere, de-a adevăratelea și pentru totdeauna, cu pasiune, dar totuși altfel – conștient.

„m-am îndrăgostit de el așa cum te fură somnul: încet… și cu desăvârșire”

Pentru mine unul dintre acele locuri este Brașovul. Știam că iubesc acel loc, acel oraș, acei oameni, pe când eram acolo, într-un weekend frumos de august, plin de verde și de nourași pufoși, care parcă mă așteptau încercând să mă ferească de caniculă. M-am îndrăgostit de la a doua vedere pentru că nu era prima mea vizită la Brașov, dar nu este nici cea din urmă, cu siguranță.

Am ajuns după prânz, pe când soarele mai era în zenit.

Întreaga după-amiază până seara târziu am colindat fiecare străduță. Ne-am plimbat cu autobuzul aducându-ne aminte de troleurile din copilărie. Pe alocuri aveai impresia că încă mai ești, sau ai revenit pentru câteva momente în copilărie…

Am ajuns la Cetățuia, fost turn de veghe / cetate / cazarmă / depozit, iar astăzi complex turistic cu specific medieval (din câte am înțeles – proprietate privată). Priveliștea de acolo, de sus, este impresionantă. Restaorantul este destul de bine întreținut, dar ceva parcă-i lipsește… Curtea cetății se poate vizita de către toți doritorii. Exact în momentul când intram noi, ieșea o pereche de proaspăt însurăței – vorbitori de limbă germană și engleză, pesemne nativi. Până-n vârful dealului este o scurtătură printre case vechi de secole, pe poteci înguste și șerpuite – să o căutați!

La Biserica Neagră am ajuns prea târziu ca să o mai pot vizita și nici a doua zi n-am făcut acest lucru. Am privit-o cu admirație din exterior. Mai multe despre comunitatea evanghelică liturană gășiți aici. Pentru cei care au plăcerea să o viziteze și din interior pot apela la serviciile unor ghizi care chiar știu meserie.

Până pe la miezul nopții am hoinărit prin Centrul Vechi. Am mai descoperit Poarta Șchei sau Ecaterina (nu sunt sigură care dintre ele), Sinagoga, Strada Sforii și un local foarte drăguț unde am băut o cafea bună de tot a doua zi dimineața – cred că filmulețul de mai jos vorbește de la sine.

A doua zi am urcat cu telecabina pe muntele Tâmpa și am rămas plăcut surprinsă de ce-mi vedeau ochii.

TampaCred că ne-ar trebui mai bine de o lună ca să descoperim, în mare măcar, orașul din Țara Bârsei.

Aștept cu nerăbdare următoarea vizită și vă îndemn să vizitați cu încredere Brașovul.

Bravo

„Știi că ai vibrat aseară? Mi-ai dăruit căldură, energie și un mod unic de a privi și a trăi lucrurile și nu numai mie, ci și restului sălii încremenită în trăire. Iar acel bravo de la final a fost genial, eu nu l-am putut spune pentru că am șters acel cuvânt din mine. Mi-a plăcut acel bravo și felul în care l-ai spus și încărcătura aruncată din lăuntrul tău. M-ai surprins și brusc m-am gândit dacă am savurat cu adevărat momentele acelea, dacă am stors clipele la maxim și am avut senzația că tu ai facut-o deja, de parcă ai reușit să găsești și să prinzi viața din clipele acelea. Eu sunt doar un vin bun, roșu dar sec și cred că am învățat ceva ieri, am învățat de la tine, mi-ai arătat că e bine să lași garda jos câteodată și că asta nu e automat un lucru rău, poate așa reușești să te bucuri de viață și că poți să te înalți pe altă lungime de undă și să captezi ceva mai mult decât în mod obișnuit.
Erai energie ieri, în ochii tăi mari care vroiau să prindă tot orizontul, în obrajii tăi mari și înroșiți care se duceau la vale cu săniuța în toiul iernii și erau cuprinși de bucuria unui copil fără a primi ceva sofisticat, ci un lucru normal. Dar ai prins aroma lui și l-ai trăit… zâmbetul tău era senin și triumfător pe cerul tău și cred că o umbră m-a acoperit în acele momente, una venită din mine, din reținerea mea care e setată doar până la un punct care a fost ieri și care a încercat să sară mai sus dar n-a putut și m-a zdrobit. Apoi acel bravo m-a trezit de parcă eram la o ședință de hipnoză și unde tu erai hipnotizatorul, am fost în transă, ai răscolit ceva în măruntaiele mele și acel ecou încă răsună în mine.”

Zahir

La simfonic #2

29 martie, Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare”…

Un alt concert, Concert cameral susținut de Ansamblul de Suflători al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, care a făcut cât 10 vieneze geniale luate la un loc. Concertul face parte din seria de concerte pe care vom avea marea fericire de a o urmări, după câte am înțeles. Următorul se anunță a fi la începutul lui aprilie.
Am așteptat evenimentul cu sufletul la gură. N-am mai mers la simfonic de pe la începutul iernii  și ce dor mi-a fost… mai ales că am o slăbiciune pentru suflători (instrument muzical), îmi amintește de casă, Nistrul meu cu apă lină și copilărie.

Așteptările mi-au fost depășite. Și acum sunt numai impresii.

Am avut în program:

Wolfgang Amadeus Mozart, una din creațiile măriei sale cu nr 387, presupun că e ăsta 🙂 nu am găsit-o decât pentru instrumente cu coardă

(următoarea nu a fost… e tot genială)

Charles Gounod – „Mica Serenadă” și

Jean Francaix – „Șapte dansuri”, pentru că nu e de găsit, vă propun spre audiție, în cele ce urmează „Clarinet Concerto” de acelaș compozitor

O seară minunată. M-a întristat totuși ceva, nu mă așteptam să vină atât de puțină lume, practic 1/3 sală era goală. Păcat!

Iar pe final, la bis, publicul a avut parte de o surpriză, un scurt colaj de opere cunoscute a marilor compozitori.

Magnifique! Merci beaucoup!