Arhive etichetă: perfecțiune

Cum e să fii…

Scriu despre lucruri mai personale… „îi bun!” cum zice o vorbă din popor.

Totul a început cu o declarație care m-a lăsat pentru câteva secunde fără cuvinte.  Vorbind cu un băiat de una, de alta, acesta-mi zice la un moment dat că „sunt prea perfectă. Sunt persoane care ar încerca să mă cunoască mai bine, să vorbească cu mine, dar perfecțiunea mea îi oprește…” ete na! De când adică a fi bun, a fi „perfect” cum zice băiatu’, este un defect?!

Ei bine, să abordăm problema din alt unghi de vedere. Când abia începem să cunoaștem pe cineva, mai întâi se zice că ne formăm o imagine, după care, indiferent cum procedăm mai departe, imaginea lucrează pentru noi. Cam așa e și aici, nu contează, sunt eu chiar perfectă sau ba, dacă cineva-mi pune clișeul „om perfect”, gata, asta sunt! Am spus clișeu pentru că băiatul zise că nu-i bine să fiu perfectă, accentuez. Iar dacă greșesc, cine va ști?! negrul tot alb rămâne!

Da, recunosc, tind spre ceea ce numesc unii „perfecțiune”. Îmi place să fac lucrurile bine, să nu le fac de două ori. Uneori pot să am insomnie nopțile până nu-mi iese ceva așa cum trebuie. Dacă coordonez o activitate, o moderez la fel de bine… și nu-i vorbă goală, am făcut-o de mai multe ori, așa-i firea mea. Decât să faci un lucru prost, mai bine nu-l faci deloc. Îmi place să lucrez în echipă, dar, evident, depinde foarte mult cu ce echipă lucrezi. În fine, perfectă oricum nu sunt pentru că nu mă simt, greșesc și eu ca tot omul.

Cred că am putea înlocui „perfect” cu „corect și încăpățânat”. Se face o confuzie între aceste cuvinte.

Cum e să fii…

Să luăm spre exemplu o activitate în echipă. Din start știi ce trebuie să faci, poate că de mic copil ai fost obișnuit să faci totul de unul singur. Greșești suficient de rar și ai încredere în forțele proprii. Îți prezinți punctul de vedere (nu-l impui cuiva cum zic alții) și aștepți idei mai bune de la ceilalți. Dar, pentru că ești și încăpățânat pe deasupra, ideile trebuie să fie cu adevărat bune pentru a te determina pe tine să renunți la ideea ta. Anume aici are o mare importanță cu ce echipă ai ales să lucrezi. Mai departe lucrul merge strună. Se împart activitățile și fiecare-și face treaba. Rezultatul final este analizat de toată lumea și confruntat firește.

Pân’ la urmă ce să înțeleg prin „ești prea perfectă”?! Sunt așa cum sunt!

Omul

Nu există ființă mai perfectă, perfectă prin colajul imperfecțiunilor sale, perfectă prin simplul fel de-a fi. Ați înțeles corect, vorbesc despre om si în ceea ce va urma îl voi diviniza cum stiu eu mai bine.

Poate iubi cu atâta pasiune încât se îneacă în dragostea sa, cu toată ființa, până la ultima celulă, până la ultimul neuron, inconstient si intangibil, aproape bolnăvicios.

Poate îndura, ierta. Rabdă si iartă!

Doreste si nu mai vede peste ce calcă, nu mai stie pentru ce luptă… cedează. Uneori cedează atât de usor, cu aceeasi intensitate cu care a râvnit acel ceva o groază de timp. Cedează pentru că îi cedează sufletul si nervii, în cele din urmă, dar, evident, va mai spera până nu va sti că a pierdut totul si definitiv. Un vis poate fi viu, nu si viabil.

Cât de agresiv respinge ceea ce l-a costat un preț prea mare si eforturi prea multe. Ceva de la care se astepta că va produce satisfacție si incântare produce doar silă si greață.

Câtă indiferență poate purta pentru obiectul ex-iubirii sale. Nu ură, ci indiferență, pentru că doar indiferența este opusul iubirii, ce poate fi mai umil decât să stii că ai redevenit unul dintre cei 6 mild oameni care nu-i mai trezeste nici un fior… trist, dar ce să-i faci…

Nu iartă totul. Nu e Dumnezeu! Unele lucruri nu se pot ierta – păcatele sunt prea mari si nu-i va sta-n puteri să ierte. Dar poate!

Cât de orb crede! Se joacă cu viața si nu-si dă bine seama că nu va sti niciodată regulile acesteia pana la capăt. Un joc al cărui finalitate este mereu aceeasi – neființa. Joc perfect prin imperfecțiune, ca si omul, unde contează doar procesul.

Se zice că avem două categorii de instincte fundamentale: sexuale si de violență. Suntem o supă de tot ce vreți numai că proporționalizați diferit, si buni si răi, si frumosi si urâți, si destepți si mai putin… dar ceea ce ne salvează este că ne putem schimba si suntem dinamici.

Cine a zis că dacă îți vei urma instinctele vei da gres?! Ați văzut vreodată un câine aruncându-se în fața trenului pentru că nu mai vrea să trăiască?!

Vei gresi mai des cu capul decât cu inima, dar asta încă nu înseamnă că inima nu greseste niciodată! E o lege a firii!

Am aplicat o democrație absolută în tot ceea ce simt, ce vreau si ce pot.

Omul nu este o carte: o citesti, si gata, o stii. Este o enigmă pe care nu o vei dezlega niciodată până la capăt.

Este genial, egoist, bun si rau, rațional si nebun, capricios si naiv prin definiție.

Iar eu, văd lumea în roz si încerc să justific pe oricine în orice atâta timp cât o pot face. Judec si nu iert… ca si orisicare ființă umană.

Să nu dea Dumnezeu să-i cunoasteti toate laturile vreodată.

Acuma nu am timpul, dar vă recomand să deschideți o carte de filosofie, psihologie… ca să lărgiți subiectul, e interesant la culme 😉