Arhive etichetă: recomand

weekend la Brașov (partea I)

Sunt locuri pe lumea asta de care te îndrăgostești din prima, adică de la prima vedere. Dar sunt și unele locuri, ființe, oameni de care nu te poți îndrăgosti de la prima vedere, adică așa, ca-n adolescență, bezmetic și sălbatic, aproape din instinctul animalic în plină ascensiune (uneori prea timpuriu, alteori prea târziu)… La prima vedere te îndrăgostești deseori de aparențe. Poate că există și o a treia variantă/e, sau varianta în care nu te îndrăgostești deloc, care, de fapt, nu este variantă, ci probabilitate… dar eu cred că sunt doar două…

De regulă te îndrăgostești la momentul potrivit, atunci când îți vine și ție rânduiala, cum zicea bunică-mea. Da, totul se face la timpul lui, până și să înțelegi acest detaliu îți ia ceva timp.

După cum spuneam: sunt locuri de care te îndragăstești de la a doua vedere, de-a adevăratelea și pentru totdeauna, cu pasiune, dar totuși altfel – conștient.

„m-am îndrăgostit de el așa cum te fură somnul: încet… și cu desăvârșire”

Pentru mine unul dintre acele locuri este Brașovul. Știam că iubesc acel loc, acel oraș, acei oameni, pe când eram acolo, într-un weekend frumos de august, plin de verde și de nourași pufoși, care parcă mă așteptau încercând să mă ferească de caniculă. M-am îndrăgostit de la a doua vedere pentru că nu era prima mea vizită la Brașov, dar nu este nici cea din urmă, cu siguranță.

Am ajuns după prânz, pe când soarele mai era în zenit.

Întreaga după-amiază până seara târziu am colindat fiecare străduță. Ne-am plimbat cu autobuzul aducându-ne aminte de troleurile din copilărie. Pe alocuri aveai impresia că încă mai ești, sau ai revenit pentru câteva momente în copilărie…

Am ajuns la Cetățuia, fost turn de veghe / cetate / cazarmă / depozit, iar astăzi complex turistic cu specific medieval (din câte am înțeles – proprietate privată). Priveliștea de acolo, de sus, este impresionantă. Restaorantul este destul de bine întreținut, dar ceva parcă-i lipsește… Curtea cetății se poate vizita de către toți doritorii. Exact în momentul când intram noi, ieșea o pereche de proaspăt însurăței – vorbitori de limbă germană și engleză, pesemne nativi. Până-n vârful dealului este o scurtătură printre case vechi de secole, pe poteci înguste și șerpuite – să o căutați!

La Biserica Neagră am ajuns prea târziu ca să o mai pot vizita și nici a doua zi n-am făcut acest lucru. Am privit-o cu admirație din exterior. Mai multe despre comunitatea evanghelică liturană gășiți aici. Pentru cei care au plăcerea să o viziteze și din interior pot apela la serviciile unor ghizi care chiar știu meserie.

Până pe la miezul nopții am hoinărit prin Centrul Vechi. Am mai descoperit Poarta Șchei sau Ecaterina (nu sunt sigură care dintre ele), Sinagoga, Strada Sforii și un local foarte drăguț unde am băut o cafea bună de tot a doua zi dimineața – cred că filmulețul de mai jos vorbește de la sine.

A doua zi am urcat cu telecabina pe muntele Tâmpa și am rămas plăcut surprinsă de ce-mi vedeau ochii.

TampaCred că ne-ar trebui mai bine de o lună ca să descoperim, în mare măcar, orașul din Țara Bârsei.

Aștept cu nerăbdare următoarea vizită și vă îndemn să vizitați cu încredere Brașovul.

Anunțuri

The Croods

De ceva timp (şi aici mă refer la câţiva ani, mai puţin de când mă ţin eu minte şi mai mult în ultimii 2-3 ani) mă uit la animaţii – îmi plac animaţiile şi mă uit din plăcerele la desenele noi.

Astazi vreau să vă recomand filmul la care m-am uitat aseară, se numeşte „The Croods”. Este o comedie de familie, foarte drăguţ de altfel. Dacă găsiţi versiunea 3D sau o calitate mai bunicică şi aveţi pe acasă un proiector cred că ar merge perfect, o adevărată seară de film în familie – have fun! Mai jos găsiţi şi un trailer la filmuleţ.

prieten drag

Romanul „Prieten Drag” de Gu de Mopasan este o carte ce o pot recomanda cu încredere persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 40 de ani. („Милый друг” Гу де Мопасан, eu am citit varianta în limba rusă, o carte editată în ’82-’83, găsită în biblioteca unor prieteni de familie cărora, cu această ocazie, le mulţumesc pentru faptul că mi-au împrumutat-o). Este o carte uşor de citit. Autorul cu siguranţă a scris cartea cum putea el mai bine deoarece efectiv te lasă cu sufletul la gură, este suficient de incitantă ca să te gândeşti la ce va fi mai departe aproape tot timpul, până nu o termini. Acţiunea se petrece în Franţa, în marele Paris, pe timpul când oamenii râvneau la titluri de conte, duce şi ducesă. Este un fel de Don Juane numai că interpretat altfel. După cum v-aţi dat seama eroul principal este un bărbat care începe prin a fi nimic, este dependent de opinia publică, bani şi femei, chiar dacă nu ştia de la început. E o descriere a unui anumit tip de bărbat pe care-l puteţi întalni şi astăzi. Nu c-aş fi eu feministă dar tipul ăsta de bărbat chiar există. Nu rămâne decât să-l descoperiţi citind cartea din scoarţă-n scoarţă.  Spor!

La simfonic #2

29 martie, Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare”…

Un alt concert, Concert cameral susținut de Ansamblul de Suflători al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, care a făcut cât 10 vieneze geniale luate la un loc. Concertul face parte din seria de concerte pe care vom avea marea fericire de a o urmări, după câte am înțeles. Următorul se anunță a fi la începutul lui aprilie.
Am așteptat evenimentul cu sufletul la gură. N-am mai mers la simfonic de pe la începutul iernii  și ce dor mi-a fost… mai ales că am o slăbiciune pentru suflători (instrument muzical), îmi amintește de casă, Nistrul meu cu apă lină și copilărie.

Așteptările mi-au fost depășite. Și acum sunt numai impresii.

Am avut în program:

Wolfgang Amadeus Mozart, una din creațiile măriei sale cu nr 387, presupun că e ăsta 🙂 nu am găsit-o decât pentru instrumente cu coardă

(următoarea nu a fost… e tot genială)

Charles Gounod – „Mica Serenadă” și

Jean Francaix – „Șapte dansuri”, pentru că nu e de găsit, vă propun spre audiție, în cele ce urmează „Clarinet Concerto” de acelaș compozitor

O seară minunată. M-a întristat totuși ceva, nu mă așteptam să vină atât de puțină lume, practic 1/3 sală era goală. Păcat!

Iar pe final, la bis, publicul a avut parte de o surpriză, un scurt colaj de opere cunoscute a marilor compozitori.

Magnifique! Merci beaucoup!

Retrospectivă

„Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete” George Santayana

Revin la tema filmelor pe care le-am privit și care m-au marcat într-un fel sau altul. Și mă voi referi mai mult la filmele istorico-documentare pe care le-am văzut acum o săptămână. Sunt patru la număr.

Istoria reflectă realitatea care are consecințe directe asupra prezentului. Este interpretabilă, se uită… dar adevărul, mai devreme sau mai târziu, se află, așa cum este el gol-goluț.

Filmele pe care vi le prezint în cele ce urmează,  apar ca o completare, ca o extindere la ceea ce se învață la școală. O prezentare a realității trecute… imagine aproape fidelă a necunoscutului pe care noi presupunem că-l cunoaștem. Sunt necesare, dar nu suficiente pentru a înțelege trecutul pe temelia căruia s-a construit prezentul și se va construi viitorul unui întreg neam.

„Începutul Adevărului (Oglinda)” 1993 – un film excepțional

„Golgota Basarabiei” – vorbește despre crimele regimului totalitar comunist în Moldova și URSS, îl puteți vedea în întregime aici, dar cel mai bine ar fi să-l descărcați

„Undeva în Est” – un film, în principiu, despre  regimul socialist în România, tragedia unei familii din Transilvania

„Așteptând un tren” – un film despre război, dacă aș putea spune așa, despre oameni și război

și încă un film „Portretul luptătorului la tinerețe”, e al 5-lea, l-am privit de ceva timp și mi s-a îmntipărit forte bine în memorie, iarăși un film de excepție