Arhive etichetă: relații

Cum e să fii…

Scriu despre lucruri mai personale… „îi bun!” cum zice o vorbă din popor.

Totul a început cu o declarație care m-a lăsat pentru câteva secunde fără cuvinte.  Vorbind cu un băiat de una, de alta, acesta-mi zice la un moment dat că „sunt prea perfectă. Sunt persoane care ar încerca să mă cunoască mai bine, să vorbească cu mine, dar perfecțiunea mea îi oprește…” ete na! De când adică a fi bun, a fi „perfect” cum zice băiatu’, este un defect?!

Ei bine, să abordăm problema din alt unghi de vedere. Când abia începem să cunoaștem pe cineva, mai întâi se zice că ne formăm o imagine, după care, indiferent cum procedăm mai departe, imaginea lucrează pentru noi. Cam așa e și aici, nu contează, sunt eu chiar perfectă sau ba, dacă cineva-mi pune clișeul „om perfect”, gata, asta sunt! Am spus clișeu pentru că băiatul zise că nu-i bine să fiu perfectă, accentuez. Iar dacă greșesc, cine va ști?! negrul tot alb rămâne!

Da, recunosc, tind spre ceea ce numesc unii „perfecțiune”. Îmi place să fac lucrurile bine, să nu le fac de două ori. Uneori pot să am insomnie nopțile până nu-mi iese ceva așa cum trebuie. Dacă coordonez o activitate, o moderez la fel de bine… și nu-i vorbă goală, am făcut-o de mai multe ori, așa-i firea mea. Decât să faci un lucru prost, mai bine nu-l faci deloc. Îmi place să lucrez în echipă, dar, evident, depinde foarte mult cu ce echipă lucrezi. În fine, perfectă oricum nu sunt pentru că nu mă simt, greșesc și eu ca tot omul.

Cred că am putea înlocui „perfect” cu „corect și încăpățânat”. Se face o confuzie între aceste cuvinte.

Cum e să fii…

Să luăm spre exemplu o activitate în echipă. Din start știi ce trebuie să faci, poate că de mic copil ai fost obișnuit să faci totul de unul singur. Greșești suficient de rar și ai încredere în forțele proprii. Îți prezinți punctul de vedere (nu-l impui cuiva cum zic alții) și aștepți idei mai bune de la ceilalți. Dar, pentru că ești și încăpățânat pe deasupra, ideile trebuie să fie cu adevărat bune pentru a te determina pe tine să renunți la ideea ta. Anume aici are o mare importanță cu ce echipă ai ales să lucrezi. Mai departe lucrul merge strună. Se împart activitățile și fiecare-și face treaba. Rezultatul final este analizat de toată lumea și confruntat firește.

Pân’ la urmă ce să înțeleg prin „ești prea perfectă”?! Sunt așa cum sunt!

punct și de la capăt

18.03

inspirat dintr-un film. nu are nici o legătură cu realitatea mea

“dragul meu,
prima dată scriu așa prostii. de fapt, nu, prima dată scriu despre prostii de importanță majoră… la urma urmei, nu tot ce faci este prostie. pentru mine și un lucru nesemnificativ se încadrează în această categorie, adică nimicuri, dar uneori aceste nimicuri mai și dor. când dor-au importanță…”

scrisoarea-ți tremură în mâini. amețești citind-o… e scrisul ei, adoratul ei scris: rotund, citeț, mărunt… lăsat parcă în mare grabă. ți se taie răsuflarea…
vrei să uiți, să uiți și nu-ți iese nimic. cu cât mai mult ți-o dorești, cu atât ți se pare că trecutul reânvie… ai încercat deacum tot, nimic nu merge.
ai iubit. nu te poți resemna cu gândul că gata, s-a terminat. știi de ce dar mai cauți explicații, raționamente, ce ai făcut rău, de ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat. n-ai putut-o lăsa să plece. ea oricum a plecat, dar nu și din inima ta. o mai ai acolo și orice ce i-a aparținut sau a avut tangențe cu ea, ți-o readuce iar alături, îi simți din nou prezența. cifre, zile din calendar, culori, cuvinte, melodii… amintiri. ți-i atât de dor. vezi părți din ea în altele… doar ea e un întreg pe care nu-l vei mai avea niciodată. nu o poți ierta…
este primul omuleț de care te-ai îndrăgostit atât de mult, bolnăvicios, cu adevărat. nu te credeai în stare. prima dată când i-ai mărturisit ei: „te iubesc”…prima dată.
îți aparținea doar ție, așa credeai tu, cu trup și suflet, și nu te-ar fi putut trăda niciodată… pentru că doar era o parte din tine.
mă trec furnici, cum ai putut iubi așa…
nu ți-a rămas altceva decât să înlocuiești dragostea cu ura, tot atât de puternică… să iubești totodată și să suferi încă în tăcere, fără să vrei.
nu mai știi ce te poate salva. cine, cine, cine???
a trecut atâta timp și tu nu poți uita… ai iubit, în cazul de față dragostea nu te-a salvat… ai iubit.

„…ascultă-mă, lasă-mă să plec, trebuie să plec din inima și din viața ta. lasă-mă…
știu că nu mă vei ierta niciodată. te-am iubit. chiar dacă nu poți, iartă-mă.
sunt fericită. vreau să te știu și pe tine fericit. trebuie să mă uiți. nu te mai chinui cu întrebări. așa a fost să fie.
drumurile noastre nu se vor intersecta mai mult…

adio.”

19.03

20.03

…pur și simplu, e complicat.
uneori pare chiar stupid, m-am condamnat.

Relații: prostie/familie/excepții

În noaptea asta am dormit foarte puțin (sesiunea cere sacrificii) și totul era alb și pufos dacă nu avea loc un mic incident.

Evident, învățam… pe sală, acolo se învață cel ai bine când nu ai timp și nici chef să te cerți cu toată lumea să facă liniște. La un moment dat, o domniță aflată la un metru de mine a început să vorbească la telefon. Cine naiba a inventat pachetele cu mii de minute în rețea. Nu mai termina pălăvrăgeala, era ora 1 și eu, după cum am mai zis, eram în pană de timp. Ei bine, dacă tot nu mai puteam învăța, ascultam, fără să vreau, ce vorbește respectiva la telefon. Nu știu cum o cheamă, nu o cumosc și nu cred că o voi putea recunoaște dacă o mai văd o dată… deci nu sunt bârfe ci doar constatări, e o oarecare. În medie, fiecare a treia fată gândește ca ea.

Vorbea cu o prietenă, cu cea mai bună, presupun… Încerca să o convingă că ar trebui să o rupă cu prietenul pentru că nu-l mai iubește. Așa la rândul ei și ea a procedat când și-a dat seama că în relația ei cu fostul prieten nu mai era ceea ce a fost la început. S-au despărțit, a suferit cât a suferit și pân’ la urmă i-a trecut. Punctul culminant al discursului cred că a fost: „Îl iubeam atât de mult pe Ciprian, încât știam și ce număr poartă la chiloți…” A fost amuzant, trist… ce lecții poți scoate din filosofii de doi bani despre dragoste – nici una.

Să revenim la tema care mă înteresează: ce presupune o relație în ziua de azi?

Acum, o jumătate de veac, relațiile presupuneau, în primul rând – familie. Nu era categoric admis ca acestea să treacă din platonice în ceva mai mult înainte de căsătorie. Nu vorbesc de excepții.

În prezent relațiile nu presupun nimic… „combinări întâmplătoare” ce durează o perioadă scurtă de timp, urmând ca mai apoi să se destrame… ciclul repetânduse un număr nedeterminat de ori. Faci ce vrei.

Nici aici nu vorbesc de excepții (excepțiile sunt de altă natură).

Dragostea nu mai e, există doar dorința de a obține plăcerea și de a fi scutit de orice tip de obligații eventuale. Totul este simplificat la absurd, bizar… respingător până la vomă.

Încercați să mă convingeți că nu e așa…

Am plecat, în cele din urmă, la somn, urmând să mă trezesc și dimineața ca să pot învăța în voie.